Biserici din Moldova

ISBN: 9788489183414
169,00 lei (169,00 lei)
Pentru a evalua acest produs trebuie sa te autentifici


DescriereRecenziiComentarii

Albumul Biserici din Moldova face parte dintr-o serie de şapte volume bilingve (în limbile română şi engleză) despre România, publicate sub patronajul UNESCO în colecţia World Heritage Sites of Humanity in Romania.


Cuvintele istoricului Neagu Djuvara însoţesc imaginile de o frumuseţe rară ale unora dintre cele mai interesante exemple de artă religioasă din Europa: bisericile medievale din Moldova. Fotografiile incluse în volum dau măsura geniului meşterilor populari români, în timp ce textul descrie atât remarcabilele biserici pictate pe tot exteriorul (un unicat artistic în istoria universală), cât şi vremurile în care acestea au fost construite. Povestea acestora e admirabilă şi ciudată, iar originea apariţiei lor, ca şi brusca încetare a modelului după mai puţin de un veac, continuă să suscite aprigi discuţii între istorici şi criticii de artă. Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuţi, Mănăstirea Probota, Humor, Moldoviţa, Biserica de la Arbore, Biserica Sf. Gheorghe din Suceava sau – favorita criticilor de artă – Biserica Voroneţ sunt cele şapte capodopere arhitecturale incluse de UNESCO în World Heritage List, pe care cititorii acestui album le pot descoperi avându-l călăuză pe Neagu Djuvara.

Un cadou pentru toţi cei care vor să descopere frumuseţea bisericilor medievale moldoveneşti, albumul Biserici din Moldova captează uimirea şi emoţia resimţite la vizitarea acestor capodopere singulare înscrise în patrimoniul UNESCO.

Număr de pagini: 143

Hardcover, ilustraţii color

Un cadou pentru toţi cei care vor să descopere frumuseţea bisericilor medievale moldoveneşti, albumul "Biserici din Moldova" captează uimirea şi emoţia resimţite la vizitarea acestor capodopere singulare înscrise în patrimoniul UNESCO.

Stiri

6
SEP
2010
Şapte spectacole. Cinci fotografi. Un artist complet: Răzvan Mazilu
26
IUN
2010
Lansarea cărţii TRADUCERILE DIN POVESTE, de Luminiţa Voina-Răuţ
15
IUN
2010
Jurnal de târg
4
IUN
2010
noutăţi, reduceri, surprize
19
APR
2010
Cartea Pericolelor Pentru Băieţi la Timişoara
29
MAR
2010
Cartea Pericolelor Pentru Băieţi
25
MAR
2010
Cum s-a însemnat & lansat Retorno 201, de Guillermo Arriaga
22
MAR
2010
CARTEA PERICOLELOR PENTRU BĂIEŢI
1
MAR
2010
despre lansarea cărţii cu 186 de coautori

Contul meu

Cosul Meu

2 produse
57,80 lei

» Vezi detalii